Etimologie

    In antichitate, grecii au numit-o mai intai Skythikos Pontos (Marea Scitica). Scitii, popor de limba iraniana, o numeau Akhshaena sau Asken, termen ce insemna “intunecat, inchis”. Grecii aud acest nume, dar il adapteaza dupa propriul limbaj, numind marea, Axeinos “neprimitoare”. Mai tarziu cand au cunoscut-o mai bine i-au spus Pontos “intinderea de ape” si Euxeinos “primitoare”.

 Trirema greceasca

      Romanii au numit-o Pontus Euxinus, iar mai tarziu Mare Caecili “Marea Inchisa”. In Evul Mediu apare pe hartile genoveze si venetiene sub denumirea de Mare Maggiore care corespunde cu denumirea de Marea cea Mare din documentele lui Mircea cel Batran.

 Mircea cel Batran Domn al Tarii Romanesti
1386-1395, 1397-1418

 Caravele genoveze

      Arabii i-au mai spus si Bahr al Tarabazunda “Marea Trapezuntului”, Bahr al Kirim “Marea Crimeei” sau Bahr al Rus “Marea Rusilor sau a Varegilor”.
      Abia in sec. al XIII-lea al erei noastre reapare sensul primitiv al numelui Marii Negre, dat de popoarele turco-tatare care au pus stapanire pe tarmurile ei. Acestia i-au spus Kara Deniz. Kara semnificand “negru, intunecat” identic cu anticul akhshaena, dar si “mare, puternic, temut” (de aici poate Mare Maggiore, Mare Majus sau Mer Maiour), cuvantul fiind folosit si pentru desemnarea nordului, in opozitie cu Ak “luminos, alb”, folosit pentru sud. Kara Deniz fiind Marea Neagra la nord de Turcia si Ak Deniz, Marea Alba-Marea Mediterana, la sud de Turcia.

 Marea Neagra 1590 

Marea Neagra 1745

       Influenta Imperiului Otoman in bazinul pontic a generalizat aceasta denumire, care a fost tradusa si preluata in limbile celorlalte popoare de pe tarmurile Marii Negre.

 Caic turcesc